Dacă unele popoare preferă calea medicală, altele aleg să se încreadă în leacurile băbești sau, de ce nu, chiar și în superstiții. Cum, de exemplu, este cazul indienilor.
La o petrecere organizată în weekend la New Delhi, zeci de credincioşi hinduşi au băut urină de vacă, convinși fiind că astfel se vor proteja de infectarea cu noul coronavirus.
Membrii și simpatizanții grupului All India Hindu Mahasabha au purtat haine de culoarea şofranului la acest ritual, informează Digi 24. S-au cântat tot felul de imnuri şi s-a băut multă urină de vacă, turnată în cupe de lut.
În India, vaca este considerată animal sacru. Hindușii au răspândit în ultimii ani teorii conform cărora urina de vacă are tot felul de calități terapeutice.
„Orice persoană care bea urină de vacă va fi tratată şi protejată” de coronavirus, le-a spus celor prezenți Hari Shankar Kumar, unul dintre organizatorii petrecerii. El a fost și cel care i-a „integrat în absolut” pe participanți.
„Ne-am adunat aici şi ne-am rugat pentru pacea mondială şi vom face o ofrandă coronavirusului pentru a-l potoli”, a declarat și liderul grupului, Chakrapani Maharaj.
Convinși că urina de vacă îi vindecă de coronavirus sunt și unii membri ai Partidului Naţionalist Hindus (Bharatiya Janata Party), din care face parte premierul Narendra Modi. Cu câteva zile în urmă, un deputat al BJP chiar a sugerat că şi balega de vacă poate trata Covid-19!